• martie 6, 2019
  • Admin-Person@LcoacH
  • Blog

Aparatul foto are puterea de a surprinde oamenii normali in asa fel incat ii face sa arate anormali. Fotograful alege stranietatea, o urmareste, o incadreaza, o developeaza, o editeaza, o manipuleaza si ii da un nume, o eticheteaza si o publica. La urma urmei, cine are geniul si puterea de a delimita normalul de anormal cu adevarat? In acelasi fel, aparatul foto are puterea de a infatisa detalii aparent insipide, banale sau chiar urate ca opere de arta si chintesente ale frumusetii in aceasta lume.

Intr-una din zilele trecute, o cunostinta  m-a invitat sa personific unul din personajele povestilor pe care le compune. Nu ca fotograf, ci ca subiect fotografiat. Nu am stiut nimic dinainte si m-am trezit dintr-odata altcineva, intr-o alta realitate a unui alt „prezent”. Cu ceva timp in urma nu as fi acceptat sa intru in orice poveste, cu atat mai putin una dramatica. De ce? Deoarece imi respingeam propriile drame. Cum privesc si simt acum astfel de provocari? Ca pe o oportunitate de autocunoastere si cunoastere. Am deschiderea de a experimenta orice personaj si orice identitate, in masura in care imi respect eu mie adevarul meu. Adevarul de astazi, apoi adevarul de maine. Dincolo de experienta mea interioara care conteaza doar pentru mine, intr-un astfel de context fotografia nu este despre mine, ci despre persoana care fotografiaza. Este povestea ei, viziunea, compozitia si cea mai mare parte a detaliilor sunt deciziile ei. Alegerile ei constiente sau inconstiente, care ii definesc propriile cautari existentiale.

Susan Sontag, unul dintre cei mai influenti critici culturali ai Americii moderne, a intervenit cu o perspectiva utila despre semnificatiile potentiale ale fotografiei de-a lungul timpului.

„In primele decenii de existenta, era necesar ca fotografiile sa fie imagini idealizate. Acesta este in continuare scopul celor mai multi fotografi amatori, pentru care o fotografie frumoasa este fotografia unui subiect frumos, precum o femeie sau un apus de soare.

In 1915, Edward Steichen a fotografiat o sticla de lapte pe o scara de incendiu, un exemplu timpuriu al unei idei complet diferite despre fotografia frumoasa. Incepand cu anii 20, profesionistii ambitiosi s-au departat constant de subiectele lirice, explorand in mod constient teme simple sau sordide. Daca fiecare obiect singular, conditie, combinatie sau proces poate exprima frumusete, este superficial sa singularizezi unele lucruri ca fiind frumoase, iar altele nu. Daca tot ceea ce face si gandeste o persoana este important, devine arbitrar sa consideri anumite momente din viata importante, iar majoritatea celorlalte banale.

A fotografia inseamna a conferi importanta. Probabil ca nu exista niciun subiect care sa nu poata fi infrumusetat. Mai mult, probabil ca nu exista nicio modalitate de a suprima tendinta inerenta a tuturor fotografilor de a conferi valoare subiectelor lor.

Imaginea fotografica a dat un nou inteles notiunii de informatie. Fotografia reprezinta o farama de spatiu si timp. Intr-o lume guvernata de imagini fotografice, toate granitele („cadrele”) par arbitrare. Orice poate fi separat, decupat din intreg, printr-o abordare diferita. (Si invers, orice poate fi adaugat la altceva.) Fotografia consolideaza o viziune nominalista a realitatii sociale, intelese ca alcatuita din mici unitati aparent infinite ca numar, la fel cum infinit este numarul fotografiilor care se pot face despre un anumit subiect. Prin fotografii, lumea devine o serie de particule independente, disparate, iar istoria, trecuta si prezenta, un set de anecdote si de fapte diverse. Aparatul foto atomizeaza realitatea, facand-o gestionabila si opaca.

Este o perspectiva asupra lumii care confera fiecarui moment caracteristica misterului. Orice fotografie are intelesuri multiple. Intr-adevar, sa vezi in forma fotografica echivaleaza cu interactiunea cu un potential obiect de fascinatie. Intelepciunea esentiala a imaginii fotografice este de a spune: „Aceasta este suprafata. Acum gandeste – sau, mai degraba, simte, intuieste – ce este dincolo de ea, cum trebuie sa fie acea realitate care arata asa”.  Fotografiile, care in sine nu pot explica nimic, reprezinta invitatii inepuizabile la deductie, speculatie si fantezie. Cunoasterea dobandita prin fotografii va fi mereu un tip de sentimentalism, cinic sau umanist.”

 

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this