• septembrie 3, 2018
  • Admin-Person@LcoacH
  • Blog

Ne-am jucat. Simteam acel dor complicat pentru un joc simplu.
Adolescenta anilor ’80 avea infatisarea echilibrata, modesta si naiva. Te trezeai odata cu timpul care se dilata langa tine, avea rabdare cu planurile tale si se oprea pentru ca tu sa te incepi pe tine.

Ne-am jucat cu anii de liceu.
Ne cuprindea acea timiditate patrunzatoare de fiecare data cand ne priveam cu zambet.
Scoala avea rigiditatea ei necontestata, dar iti ridica barbia, te verticaliza in societate si iti aseza in palma dorinta de a fi un om drept.
Imi amintesc strictetea ideologica si incorsetarea retrograda, dar dincolo de lipsa libertatii conceptuale, exista acea libertate a firii, a camaraderiei neconditionate si a firescului de a trai onorand natura, respectandu-te pe tine.

Ne-am jucat de-a prietenia.
Era acea imaginatie diurna, care nu te stimula niciodata sa te plictisesti de oameni, de tine, de „impreuna”.
Scriam biletele ce se rupeau la colturile orgolioase, si se umezeau in palmele tradatoare de emotii. Ne apreciam cu cerneala pe paginile unui caiet „Oracol”, alegeam carioca pentru a colora inimi si ne sofisticam „la joie de vivre” cu acea declaratie finala „amitie pour toujours”.

Ne-am jucat de-a iubirea.
O citeam in rosu si negru, pe aripile vantului, cu mandrie si prejudecata, ca pe o ultima noapte de dragoste adevarata. Ardeam de candoare, visam la o imbratisare si ne intalneam cu un suras.
Eram doi liceeni simpatici, sfiosi in atingeri interzise, dar indrazneti in dorinta de a atinge cu iubirea noastra fizica universului si poezia unui buchet de fiori.

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this