• septembrie 3, 2018
  • Admin-Person@LcoacH
  • Blog

Romania mea s-a transformat cu atata curaj de-a lungul anilor. Relatiile pe care mi le-am construit cu tara mea au cunoscut initial nonsens, nesiguranta, tradare si rusine, pentru ca mai tarziu sa se transpuna in identitate, adevar, afectiune si demnitate. Am petrecut ani pur si simplu criticand si victimizandu-ma in contextul mediului meu social romanesc.

Negativitatea si ignoranta mea m-au impins in scurt timp sa-mi abandonez tara, fara sa mai privesc inapoi. Aveam 23 de ani. Nu m-am oprit nicio secunda sa realizez ca solutiile se bazeaza de fiecare data pe daruire, incredere, curaj si initiativa. Cei mai multi dintre noi avem nevoie sa pierdem sau sa parasim un loc sau o persoana, pentru a deveni constienti de semnificatia reala si valoarea personala a ceea ce am lasat in urma noastra. Daca nu as fi ales experienta celor 5 ani in Spania si celor 4 ani in SUA, inca mi-as subestima si denigra tara. Aceste doua istorii m-au invatat ca acasa inseamna acel loc unic unde inima noastra se reintoarce de fiecare data.

Imediat ce mi-am obtinut licenta, mi-am pregatit bagajele si am plecat din Romania, pentru ca ma obisnuisem sa observ doar aspectele negative din jurul meu. Destinatia mea a fost Spania, cu convingerea ca, in sfarsit, sperantele mele de a trai in respect, confort si siguranta, vor deveni realitate. In timp ce m-am indragostit iremediabil de aceasta tara pasionala absolut minunata, am inteles cum sa fac diferente intre diversitatea peisajelor si cum sa imi problematizez propria aversiune fata de identitatea mea romaneasca. Pamantul acela rosiatic de-a lungul Marii Mediterane si inaltimile sterpe ale Pirineilor au inceput dintr-odata sa se aseze in contrast cu nuantele maro ale pamantului romanesc si cu bogatia picturala a Carpatilor. Bulevardele animate si efervescente ale oraselor spaniole vibrau si ma stimulau cu vitalitatea lor, amintindu-mi de euforia sau agitatia strazilor urbane de acasa. Cu toate ca, la inceput, imi negam nostalgia pentru Romania, in cele din urma, am tras linia hotaratoare si mi-am impachetat toate lucrurile. Bineinteles, ceea ce percepeam atunci ca destinatie finala, patria mea, in curand avea sa devina tinutul redescoperirilor mele. Lectiile mele erau abia la introducere.

Imi iubeam tara, ii savuram energia, aerul, apa, formele si glasul, dar inca nu eram suficient de pregatita pentru ea. Romania nu este o tara pentru oricine, ci este o tara pentru cineva. Aici se supravietuieste in vina, frustrare si superficial, sau se traieste cu constiinta, identitate, responsabilitate si iluminare. Un mix intre cei doi poli nu iti poate aduce decat oscilare si confuzie. Aici nu te intorci ca intr-o utopie, ca si cum acasa nu ti s-ar putea intampla nimic rau. Romania este un aur fierbinte ce iti poate tulbura privirea si in care te poti topi atunci cand nu iti evaluezi propria temperatura. Eu inca nu eram cineva, eu nu stiam sa fiu de aur. Eram doar un om bun, dar bunatatea mea nu era proactiva, nu ilumina, nu dezvolta si nu remodela. Dupa patru ani de provocari autohtone si contemplari ale umorului si furtunilor sociale romanesti, am decolat din nou spre o alta tara, de data aceasta schimband si continentul. Mi-am propus ca SUA sa ma reinventeze si sa ma recreeze ca individ, constiinta si spirit.

Calatoria deasupra Atlanticului capatase simbolistica unor noi adancimi si profunzimi de liniste si detasare. Parasisem Romania cu inima stransa cat un ghemotoc, inghesuita si sugrumata, precum inima unei iubite tradate si umilite intr-o relatie de dragoste. Inca imi iubeam tara, dar sangerasem de la loviturile ei. In incapatanarea si dezinformarea mea, America simboliza reprezentarea acelei relatii in care intri ca un automobil de epoca la tuning. Visezi la un nou tu, la culori inedite, accesorii inovatoare, confort impecabil si motorizare silentioasa – sfidandu-ti propria poveste, autenticitatea propriilor forme si drumurile aspiratiilor proprii. Spre surprinderea mea, insa, cei patru ani petrecuti pe teritoriul american mi-au adus doar noi dimensiuni de informatie si viziuni de atasament. Experienta americana s-a intamplat ca o succesiune continua de lectii, cursuri si experimente. Am devenit o studenta extrem de silitoare a unui sistem ce nu inceta nicio clipa sa-mi arate, prin contrast, trasaturile mele latine, nonconformiste si nonmaterialiste. Practic, societatea americana mi-a oferit lectii de patriotism, disciplina, respect si initiativa, pe care, simbolic, eu le-am transpus pe plansa perceptiei vis-a-vis de tara mea. Un exemplu usor infantil, dar elocvent, ar fi faptul ca, participand cu copiii mei la festivitati scolare ce elogiau maretia culturii americane, eu nu o admiram pe aceea, ci o imbratisam cu gandul si inima pe a mea, pe a noastra. In ciuda imaginii stridente de marketing, cultura americana mi-a demonstrat intens ca libertatea nu este libera, iar eu mi-am dovedit mie insami ca libertatea mea parcurge distante conceptuale mult dincolo de confortul financiar si protectia politica. Libertatea mea inseamna asimilarea spiritului romanesc, aprofundarea demnitatii nationale si asumarea a ceea ce sunt, ceea ce visez sa devin si ceea ce imi doresc sa dezvolt acasa in Romania.

Atat Spania, cat si SUA au fost doar mijloace prin intermediul carora mi-am schimbat paradigme esentiale pentru propria mea identitate, mi-am reconfigurat abordarea unor subiecte precum saracia, progresul, deznadejdea si unitatea din Romania. Am descoperit ca demnitatea cere o frumoasa dimensiune nationalista, in inima individului ce isi dezvaluie istoria, literatura, cultura si maniera in care isi stimeaza familia si strabunii. In cartea „Fii demn”, Dan Puric reuseste sa exprime in doar cateva cuvinte o mie de ganduri despre mama sa: „Mama avea o forta teribila a unei feminitati absolute, dar pe partea cealalta se-ntindea si un ocean de naivitate, pe care oricine l-ar fi strabatut linistit cu o simpla barcuta.” Spiritul romanesc constientizat, studiat, aprofundat si insusit cu pace sufleteasca este un aur fierbinte ce iti lumineaza privirea si te modeleaza intr-o opera de arta, expusa, nestramutata, pertinenta si vie.

Deseori mergem in excursii indraznete, intalnim oameni uimitor de diversi sau de asemanatori, incercam joburi si cursuri cat mai interesante si transformatoare, pentru ca, la un moment dat, sa ne redescoperim pe noi insine doar prin sinceritate – acea forma de onestitate personala de care societatea, in imperfectiunea ei, ne indeparteaza sistematic. Deseori plecam de acasa si calatorim spre locuri indepartate, in cautare de inspiratie, doar pentru a realiza pe parcurs ca ceea ce ne doream sa gasim cu atata intensitate, era in noi de la bun inceput. Abordarea spaniola mi-a recreat curiozitatea cu un design nou de energie si entuziasm, iar informatia americana a mers chiar mai departe, picurand in constiinta mea schimbari empatice ce tin de viziune, responsabilitate, ambitie si itinerariu mental. Friedrich Nietzsche spunea ca avem nevoie de haos in sufletul nostru pentru a da nastere unei stele.
Astazi traiesc din nou in Romania si ma respect pe mine, pentru ca o respect pe ea. Nu imi mai irosesc energia si timpul criticand birocratia, frauda, confuzia haotica si egocentrismul, ci fac tot ce imi sta in putere sa aduc un plus de incandescenta si unitate. Astazi ma indoiesc cu putere ca ne-am putea ajuta vreodata tara prin abandon, ignoranta sau sfidare. Harta mea este lumea intreaga, dar Romania este pamantul meu, adierea mea si rafinamentul naturii mele.

Previous Next
Close
Test Caption
Test Description goes like this